Home » D:News » Celule canceroase, transformate în celule ale sistemului imunitar

Celule canceroase, transformate în celule ale sistemului imunitar

Celule canceroase, transformate în celule ale sistemului imunitar
Publicat: 18.03.2015
Cercetătorii americani de la Universitatea Stanford au reuşit să transforme celulele maligne dintr-un anumit tip de cancer foarte agresiv în celule ale sistemului imunitar, o reuşită care are şansa de a deveni o armă eficientă în lupta contra acestei maladii, informează iflscience.com.

În încercările lor de a găsi metode de a preveni moartea celulelor canceroase în timpul experimentelor de laborator, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford au descoperit că este posibil să forţeze celule canceroase care provoacă leucemie să se maturizeze şi să se transforme într-un tip de celule ale sistemului imunitar care pot ajuta organismul să lupte împotriva cancerului. Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Leucemia limfoblastică acută este o formă de cancer cu dezvoltare rapidă şi foarte agresivă care afectează celulele imature ce ar trebui să se transforme în globule albe (limfocite). Există mai multe tipuri de leucemie limfoblastică acută, clasificate în funcţie de tipul de limfocite care sunt afectate de cancer (celule B sau celule T) şi de stadiul de maturizare al acestora.

Pentru această cercetare, savanţii au studiat cel mai des întâlnit tip, leucemia limfoblastică acută de tip B. După cum arată şi numele, acest tip de cancer apare în urma blocării într-un stadiu incipient de maturizare a unor globule albe de tip B. Aceste celule imature sunt incapabile să se transforme pe deplin în globule albe de tip B normale, în parte din cauza pierderii unor molecule celulare care funcţionează ca factori de transcripţie, care sunt esenţiali în procesul de dezvoltare a celulei. Factorii de transcripţie sunt proteine care aderă la fragmente de ADN şi apoi activează sau dezactivează gene din acea porţiune de ADN.

Leucemia limfoblastică acută de tip B este un tip de cancer foarte agresiv, cu o rată scăzută de vindecare şi supravieţuire, astfel că specialiştii de la Universitatea Stanford doreau să afle mai multe detalii despre această maladie, în speranţa descoperirii unor moduri de a o combate, dar aveau probleme în a menţine vii, în laborator, celulele prelevate de la pacienţi. „Am încercat tot ce ştiam pentru a le menţine în viaţă”, a declarat Ravi Majeti, cercetător şef, potrivit unui comunicat de presă.

După ce au expus celulele unui anumit factor de transcripţie, savanţii au observat că aceste celule au început să îşi schimbe forma şi mărimea, dobândind morfologia specifică unui tip de globule albe responsabile cu „devorarea” celulelor bolnave şi a agenţilor patogeni precum bacteriile, cunoscute sub numele de macrofage.

Cercetătorii au început apoi să analizeze aceste celule în laborator şi au descoperit că acestea exprimau gene similare celor ale macrofagelor normale şi erau capabile să execute funcţii variate caracteristice acestui tip de globule albe, precum devorarea bacteriilor. Mai mult, atunci când savanţii au introdus aceste celule reprogramate în organismul unor şoareci fără sistem imunitar, celulele modificate nu au dus la apariţia cancerului.

Oamenii de ştiinţă au motive să creadă că aceste celule modificate nu numai că vor fi neutralizate prin prisma fostei lor identităţi de celule canceroase, ci şi că vor putea ajuta organismul să declanşeze un răspuns imunitar împotriva altor celule canceroase. Acest lucru ar fi posibil pentru că macrofagele adună informaţii referitor la celulele anormale sau agenţi patogeni şi pot aduna alte celule ale sistemului imunitar pentru a declanşa un atac împotriva factorilor patogeni.

Următorul pas al proiectului de cercetare implică căutarea unei metode prin care celulele canceroase ale leucemiei limfoblastice acute de tip B să fie supuse acestei conversii într-un mod viabil din punct de vedere clinic, lucru care a fost deja realizat de alţi cercetători pentru un alt tip de cancer.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și oameni
De ce nu este bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit dimineața?
De ce nu este bine să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit dimineața?
Dilema creatinei: Ar putea ajuta și creierul, nu doar mușchii?
Dilema creatinei: Ar putea ajuta și creierul, nu doar mușchii?
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Un nou studiu arată că cimpanzeii sunt mai similari oamenilor decât s-a crezut
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Actorul Alan Rickman: „Există o voce interioară care-ți spune întotdeauna ce ar trebui să faci”
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Oamenii de știință au transformat sângele în material care repară oasele
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul care protejează creierul și scade colesterolul
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Bărbații sunt mai dispuși decât femeile să accepte să fie îngrijiți de roboți la bătrânețe
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia lui Dumnezeu. El mă va ierta dacă am comis excese, dar nu cred că am făcut-o”
Augusto Pinochet, dictatorul brutal al Chile susținut de Washington. „Regret și sufăr aceste pierderi, dar este voia ...
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Telescopul Webb a ajutat astronomii să găsească Trei Monștri Roșii în Universul îndepărtat
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Kim Jong Un a dat ordinul pentru producția în masă de drone kamikaze
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
Extaz pe piața cripto după realegerea lui Donald Trump! Bitcoin, aproape de 100.000 de dolari
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut Securitatea
39 de ani de la uciderea, prin tortură, a disidentului Gheorghe Ursu. Cum a fost modificat dosarul pe care i l-a făcut ...
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Convorbirea lui Scholz cu Putin a deschis „cutia Pandorei”, susține Zelenski
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Surpriza de care au avut parte mai mulți elevi ruși care studiau imagini din satelit cu o insulă din Arctica
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?
Cum ajutăm creierul să rămână în formă?